 |
O campanie de încurajare a raportării cazurilor de abuz asupra copilului a fost lansată, astăzi, la Chişinău
Campania naţională cu genericul „Observaţi-mă, Auziţi-mă, Ajutaţi-mă” se înscrie în şirul acţiunilor dedicate Zilei mondiale de prevenire a abuzului asupra copiilor, care este marcată anual la 19 noiembrie. Campania este desfăşurată de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, în parteneriat cu Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului (APSCF) şi Fundaţia poloneză „Copiii nimănui” (Nobody Children”), care a oferit, gratis, imaginile campaniei. Scopul acesteia este de a încuraja populaţia să raporteze cazurile de abuz asupra copiilor.
Prezentă la conferinţa de lansare, Lucia Gavriliţă, viceministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului a menţionat că prevenirea şi eliminarea problemei violenţei împotriva copilului a devenit una prioritară pentru politicile de protecţie a copilului desfăşurate în Republica Moldova. Prin semnarea de către Guvernul Republicii Moldova a Acordului interguvernamental „De a acţiona acum asupra violenţei împotriva copilului” (Ljubljana, 2005) ţara noastră s-a angajat să elaboreze şi să aplice măsuri pentru prevenirea violenţei faţă de copii, să promoveze politici naţionale pentru a preveni şi sancţiona toate formele de violenţă faţă de copii, inclusiv, pedeapsa corporală şi tratamentul umilitor, să consolideze capacităţile instituţionale în educaţie, sănătate, justiţie, să creeze servicii de protecţie şi susţinere a copiilor victime, să identifice, analizeze şi monitorizeze permanent cazurile de violenţă faţă de copii.
Lucia Gavriliţă a precizat că la 12 noiembrie curent, Guvernul a aprobat Planul naţional de acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului pentru perioada 2009-2011. Scopul căruia este prevenirea şi eliminarea cazurilor de violenţă împotriva copiilor în diferite medii sociale precum sunt: familia, instituţiile de învăţămînt, instituţiile rezidenţiale, societatea. Obiectivele Planului includ armonizarea legislaţiei naţionale şi dezvoltarea cadrului instituţional pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva copiilor, a spus viceministrul.
În cadrul campaniei „Observaţi-mă, Auziţi-mă, Ajutaţi-mă” a fost creată o adresă electronică - ajutauncopil@cnpac.org.md - unde orice persoană poate să raporteze cazurile de abuz asupra copilului despre care are cunoştinţă. Cazurile pot fi raportate, de asemenea, asistentului social, specialistului în protecţia copilului din cadrul Direcţiei raionale de asistenţă socială şi protecţie a familiei, inspectorului pentru minori de la Comisariatul de poliţie, sau Centrului „Amicul” - instituţie neguvernamentală, specializată în asistenţa copiilor supuşi abuzului, la numărul de telefon 75.88.06.
Pe durata Campaniei vor fi organizate un şir de activităţi. Pentru răspândirea mesajelor campaniei, au fost tipărite leflete şi postere. Acestea sunt în proces de difuzare în întreaga republică, cu ajutorul asistenţilor sociali. În municipiul Chişinău au fost instalate 30 de bannere în boxe de city-lights cu imaginile campaniei. Au fost produse 2 spoturi radio care vor fi difuzate. De asemenea, vor fi organizate o masă rotundă cu reprezentanţii tuturor partidelor, vor fi colectate semnături în sprijinul campaniei, iar pentru părinţi va fi editată o broşură despre metodele de educaţie non-violentă. Campania „Observaţi-mă, Auziţi-mă, Ajutaţi-mă” a fost desfăşurată pentru prima dată în Polonia, de către Fundaţia „Nobody children”.
|
 |