 |
O prerogativă a conducerii Republicii Moldova o constituie elaborarea, promovarea şi implementarea politicii statului în domeniul protecţiei sociale, familiei şi copilului întru asigurarea securităţii sociale şi sporirea nivelului de trai al populaţiei ţării. De la crearea sa, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului asigură realizarea acestor sarcini şi desfăşoară activităţi de susţinere şi protecţie a familiilor şi persoanelor dezavantajate. Pentru a Vă informa mai operativ şi corect despre evenimentele, noutăţile, proiectele şi iniţiativele lansate de minister Vă invităm să vizitaţi pagina WEB oficială a instituţiei noastre, pe care avem placerea să V-o prezentăm. Conţinutul ei este destinat tuturor locuitorilor republicii şi aici puteţi găsi informaţii utile atît despre minister, angajaţii săi, zile de audienţă a conducerii, precum şi despre partenerii noştri, proiectele comune şi parteneriatul cu societatea civilă. Totodată, puteţi accesa informaţii despre instituţiile subordonate ministerului, actele legislative şi normative, rapoarte de activitate, tratate şi acorduri internaţionale, politici şi strategii, comunicate de presă, anunţuri, sondaje etc.
Imaginile de la evenimente organizate în interiorul ministerului, precum şi de la cele la care au participat funcţionarii instituţiei le puteţi vizualiza în Galeria foto. Pagina WEB vă oferă posibilitatea de a vă adresa, în mod electronic, ministrului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului cu propuneri, reclamaţii şi sesizări. Sperăm ca pagina să vă fie de folos şi să vă reţină atenţia.
|
 |